When the last moon is cast over the last star of morning
And the future is past without even a last desperate warning
Then look into the sky where through the clouds a path is formed
Look and see her how she sparkles, it’s the last unicorn
Cand eram mica imi placea sa citesc povesti cu zane, Feti-Frumosi si Ilene Cosanzene. Mama inca mai pastreaza in biblioteca de acasa colectia mea de “Povesti nemuritoare”, “O mie si una de nopti”, ‘Povesti” de Ioan Slavici si multe altele pe care nu mi le mai amintesc acum. Am avut noroc ca mama lucra pe vremea aceea intr-o librarie si cartile ajungeau in mana mea imediat dupa ce erau aduse de la Centrul de Librarii. Plus ca mai gaseam carti de povesti si la biblioteca scolii sau biblioteca “oraseneasca”.
Datorita acestor lecturi, mi-am dezvoltat o imaginatie bogata, un optimism debordant si mi-am creat mica mea lume de cristal in care Binele invinge intotdeuna, o lume in care trebuie sa fii bun cu ceilalti,rabdator, modest si perseverent.
Si multa vreme am crezut ca asa este si lumea “reala”. Nu am avut mari dezamagiri in copilarie, iar parintii mei m-au protejat destul de mult de rautatile celorlalti, asa ca am continuat sa cred in povesti cu zane.
La liceu, in Regatul domnului Vitanos din Strada Rascoalei din 1907 din Constanta, am fost in aceeasi clasa cu alte 30 de zane, printese si sirene, una mai frumoasa ca alta, una mai mandra ca alta, in general toate fete cu inima buna. Ne-am inteles bine, am legat prietenii, ne-am luptat pentru note si atentia profesorilor, am invatat cum sa fim si sa ne purtam ca niste adevarate “domnisoare”, viitoare cadre didactice. Am unele din cele mai frumoase amintiri din vremea aceea.
Cand am dat la facultate, am avut primul meu esec si castelul de carti de joc al visului meu a fost luat de vant si purtat spre alte orizonturi ale altor fete cuminti. Asa ca m-am multumit cu ce am primit si am devenit studenta a Facultatii de Litere , specializarea Romana-Engleza din cadrul Universitatii ‘Ovidius” din Constanta. Aici am dat peste alte printese si alte obiceiuri. Toate bune si frumoase, numai ca plictiseala era mare, mult de invatat, mult de citit. Simteam ca “tineretea” mea se pierde intre peretii bibliotecii de la etajul 2 din Noul Campus. Asa ca in urmatorul an, cu dorinta de a aduce un element de inedit in viata mea, am intrat in AIESEC, cea mai mare organizatie studenteasca la nivel global. De fapt, habar nu aveam ce inseamna AIESEC sau cum as putea eu sa contribui, dar era singura organizatie din campusul nostru, asa ca am decis sa-mi incerc norocul.
Aici am gasit un grup de tineri entuziasti, care la fel ca mine, credeau in povesti cu zane si isi doreau sa schimbe lumea. Asta isi doreste AIESEC si acum. Am invatat multe lucruri bune in aceasta organizatie, am continuat sa visez, am calatorit, mi-am stabilit obiective, mi-am descoperit calitati pe care nu stiam ca le am sau mi-am dezvoltat abilitati care anterior erau intr-o stare latenta, am intalnit parteneri de calatorie initiatica. In AIESEC, ca in cartile mele cu povesti, marea majoritate a oamenilor sunt buni, sinceri, optimisti si cu sperante intr-un viitor mai bun, viitor pe care trebuie sa ni-l cream singuri.Datorita AIESEC-ului, am ajuns si unde sunt acum, in Hong Kong.
Nu pot sa neg ca in ultimii ani, pe langa bucurii si realizari, am avut si dezamagiri si esecuri, si nopti negre, si lupte cu zmei si vrajitoare; perioade grele, dar si momente memorabile. Am trecut prin multe incercari exact ca eroii si eroinele din povestile mele. Daca tineti minte, ei trebuiau sa treaca prin minim trei incercari sa dovedeasca de ce sunt capabili. Eu am avut mai mult de trei incercari sa-mi dovedesc mie ca sunt in stare sa fac multe lucruri bune. Si asa, putin cate putin, m-am slefuit si am devenit ceea ce sunt in prezent.
Mai cred si acum in povesti cu zane. Dar am hotarat sa sparg globul de cristal si sa traiesc in “lumea de-afara”. Si aici e tare greu sa fii bun si dragut si modest si altruist, atunci cand multi indivizi sunt ipocriti si meschini si isi urmaresc propriile interese, cand persoanele in care ai crezut ca poti avea incredere si in fata carora ti-ai deschis sufletul, se metamorfozeaza in creaturi ciudate si egoiste si te fac sa te intrebi daca ai cunoscut cu adevarat acea persoana sau tot ce ai vazut si experimentat in tot acest timp era doar o masca de convenienta sociala. Sa nu dramatizez totusi, ca nu e “dracul chiar asa de negru”. Sunt si multi oameni buni, care te ajuta atunci cand nici macar nu le-ai cerut ajutorul, straini care iti ofera un zambet, un sfat sau o incurajare.
Toti acesti oameni din “viata reala” imi ofera aproape gratuit lectii de viata, cerand in schimb sa sacrific farame de speranta, de vise, farame de naivitate, farame de inocenta, farame de copilarie, farame din povestile mele cu zane…
1 Comment(s)
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Leave a comment
Suntem multi cei care credem in zane…lumea e mare…atata tot! Eu nu am reusit sa sparg globul de cristal…asa ca l`am largit pana a crescut atat de mare incat sa cuprinda intreaga planeta…si sunt fericita: acum am mai multe personaje…mai multe ajutoare, si fiecare e fantastic in felul lui! Te apreciez pentru ca ai ajuns acolo, pentru ca pastrezi amintiri si pentru ca…CREZI !!!