song and artist of the week

YIRUMA – Pianist, Composer, Producer [YIRUMA means accomplishment in Korean]

An accomplished 31 -year-old artist, YIRUMA was born in Korea and raised in England. YIRUMA began playing the piano at age 5 and moved to London, England at age 11 to study at The Purcell School of Music in London. He graduated as a composition major from Kings College of London University. During this time, he also performed a music tour throughout Europe and composed for musicals, film and theatre.

His albums were licensed for release across Europe and Asia. All 5 albums have been licensed in Japan, Taiwan, Hong Kong, Singapore and Malaysia.

He is married to Miss Korea, Son Hye-im and lives in Korea at the moment.

Info taken from his official website: www.yiruma.com

Advertisements

crush…

Do you ever think
When you’re all alone
All that we can be
Where this thing could go…

A wonderful song by David Archuleta 🙂

You can listen to it here.

ultimul inorog.

When the last moon is cast over the last star of morning
And the future is past without even a last desperate warning
Then look into the sky where through the clouds a path is formed
Look and see her how she sparkles, it’s the last unicorn

“The Last Unicorn


Cand eram mica imi placea sa citesc povesti cu zane, Feti-Frumosi si Ilene Cosanzene. Mama inca mai pastreaza in biblioteca de acasa colectia mea de “Povesti nemuritoare”, “O mie si una de nopti”, ‘Povesti” de Ioan Slavici si multe altele pe care nu mi le mai amintesc acum. Am avut noroc ca mama lucra pe vremea aceea intr-o librarie si cartile ajungeau in mana mea imediat dupa ce erau aduse de la Centrul de Librarii. Plus ca mai gaseam carti de povesti si la biblioteca scolii sau biblioteca “oraseneasca”.

Datorita acestor lecturi, mi-am dezvoltat o imaginatie bogata, un optimism debordant si mi-am creat mica mea lume de cristal in care Binele invinge intotdeuna, o lume in care trebuie sa fii bun cu ceilalti,rabdator, modest si perseverent.

Si multa vreme am crezut ca asa este si lumea “reala”. Nu am avut mari dezamagiri in copilarie, iar parintii mei m-au protejat destul de mult de rautatile celorlalti, asa ca am continuat sa cred in povesti cu zane.

La liceu, in Regatul domnului Vitanos din Strada Rascoalei din 1907 din Constanta, am fost in aceeasi clasa cu alte 30 de zane, printese si sirene, una mai frumoasa ca alta, una mai mandra ca alta, in general toate fete cu inima buna. Ne-am inteles bine, am legat prietenii, ne-am luptat pentru note si atentia profesorilor, am invatat cum sa fim si sa ne purtam ca niste adevarate “domnisoare”, viitoare cadre didactice. Am unele din cele mai frumoase amintiri din vremea aceea.

Cand am dat la facultate, am avut primul meu esec si castelul de carti de joc al visului meu a fost luat de vant si purtat spre alte orizonturi ale altor fete cuminti. Asa ca m-am multumit cu ce am primit si am devenit studenta a Facultatii de Litere , specializarea Romana-Engleza din cadrul Universitatii ‘Ovidius” din Constanta. Aici am dat peste alte printese si alte obiceiuri. Toate bune si frumoase, numai ca plictiseala era mare, mult de invatat, mult de citit. Simteam ca “tineretea” mea se pierde intre peretii bibliotecii de la etajul 2 din Noul Campus. Asa ca in urmatorul an, cu dorinta de a aduce un element de inedit in viata mea, am intrat in AIESEC, cea mai mare organizatie studenteasca la nivel global. De fapt, habar nu aveam ce inseamna AIESEC sau cum as putea eu sa contribui, dar era singura organizatie din campusul nostru, asa ca am decis sa-mi incerc norocul.

Aici am gasit un grup de tineri entuziasti, care la fel ca mine, credeau in povesti cu zane si isi doreau sa schimbe lumea. Asta isi doreste AIESEC si acum. Am invatat multe lucruri bune in aceasta organizatie, am continuat sa visez, am calatorit, mi-am stabilit obiective, mi-am descoperit calitati pe care nu stiam ca le am sau mi-am dezvoltat abilitati care anterior erau intr-o stare latenta, am intalnit parteneri de calatorie initiatica. In AIESEC, ca in cartile mele cu povesti, marea majoritate a oamenilor sunt buni, sinceri, optimisti si cu sperante intr-un viitor mai bun, viitor pe care trebuie sa ni-l cream singuri.Datorita AIESEC-ului, am ajuns si unde sunt acum, in Hong Kong.

Nu pot sa neg ca in ultimii ani, pe langa bucurii si realizari, am avut si dezamagiri si esecuri, si nopti negre, si lupte cu zmei si vrajitoare; perioade grele, dar si momente memorabile. Am trecut prin multe incercari exact ca eroii si eroinele din povestile mele. Daca tineti minte, ei trebuiau sa treaca prin minim trei incercari sa dovedeasca de ce sunt capabili. Eu am avut mai mult de trei incercari sa-mi dovedesc mie ca sunt in stare sa fac multe lucruri bune. Si asa, putin cate putin, m-am slefuit si am devenit ceea ce sunt in prezent.

Mai cred si acum in povesti cu zane. Dar am hotarat sa sparg globul de cristal si sa traiesc in “lumea de-afara”. Si aici e tare greu sa fii bun si dragut si modest si altruist, atunci cand multi indivizi sunt ipocriti si meschini si isi urmaresc propriile interese, cand persoanele in care ai crezut ca poti avea incredere si in fata carora ti-ai deschis sufletul, se metamorfozeaza in creaturi ciudate si egoiste si te fac sa te intrebi daca ai cunoscut cu adevarat acea persoana sau tot ce ai vazut si experimentat in tot acest timp era doar o masca de convenienta sociala. Sa nu dramatizez totusi, ca nu e “dracul chiar asa de negru”. Sunt si multi oameni buni, care te ajuta atunci cand nici macar nu le-ai cerut ajutorul, straini care iti ofera un zambet, un sfat sau o incurajare.

Toti acesti oameni din “viata reala” imi ofera aproape gratuit lectii de viata, cerand in schimb sa sacrific farame de speranta, de vise, farame de naivitate, farame de inocenta, farame de copilarie, farame din povestile mele cu zane…

wish

My darling, if you ever marry me, we should move to Hong Kong and live in Discovery Bay – a small piece of Heaven for families from all around the world. A place with a nice beach, beautiful houses, playgrounds and restaurants along the coast; a place full of bilingual kids and happy moms.

We can make 2 lovely babies, a girl with curly hair and a boy with blue eyes. You can go to work and pursue your dream and I can stay at home to take care of the kids and write my books.

I will wait for you every evening at the Ferry Pier and we will walk home together and you will tell me about the world and I will tell you stories and the kids will laugh.

We’ll have fireworks every evening to celebrate our love. Every day will be a happy one, as long as we have each other.

Discovery Bay is close to Disneyland, so we will be reminded we live in a never ending fairy tale. D Bay is also close to the airport, so we can travel easily to any part of the world to visit our families and friends.

Isn’t this the perfect life?

poveste.

Sunt un mini Fat Frumos. Am crescut intr-o luna cat altii in zece. Am primit lectie dupa lectie. Am invatat sa ascult, sa vorbesc cand trebuie si cum trebuie, sa fiu politicos, sa folosesc cuvintele cu maiestrie si diplomatie,  sa fiu calm si rabdator, sa planific si apoi sa actionez, am invatat sa am curaj, am invatat sa lupt pentru ceea ce imi doresc, sa fiu perseverent, sa folosesc resurse minime pentru rezultate maxime, am invatat sa citesc oamenii dincolo de cuvinte.

Astazi am trecut de la stadiu de invatacel la stadiul de junior Fat Frumos. Ochii mei au invatat sa vorbeasca, urechile mele au invatat sa asculte, gura mea a invatat sa taca, mainile mele au invatat sa fie cuminti, inima a invatat sa astepte. Inima mea este puternica. Intreaga mea fiinta este puternica.

Sunt un Fat Frumos in armura stralucitoare. Aventura a inceput deja si drumul initiatic se arata a fi plin de peripetii!!! Curaj, Fat Frumos!!!

Sibiu.

Cand eram mica [si situatia nu s-a schimbat mult intre timp] visam sa fiu printesa. Intotdeauna m-am gandit cum ar fi fost sa traiesc la curtea Frantei, pe timpul regilor si reginelor. Am citit nenumarate povesti cu printese de prin toata lumea, printese frumoase, delicate, cu rochii de matase, dantele, bijuterii si tiare cu pietre pretioase. In unele povesti erau si printese rele, neascultatoare, care deveneau bune, sau daca nu, erau pedepsite si nu-si mai primeau printul aferent. Si erau fete cuminti care au devenit printese [poate si regine] casatorindu-se cu Fat-Frumosul bogat, care isi gasea “aleasa inimii” printr-un capriciu al destinului sau printr-o minune realizata de o zana buna. De exemplu, Alba-ca-Zapada, Cenusareasa sau Frumoasa din Padurea Adormita. Dar mie imi placeau mai mult printesele decat reginele. Erau mai copilaroase, nestiutoare, visatoare si frumoase ca lacramioarele de primavara.

Dar de ce scriu despre printese acum? Pentru ca am vizitat Sibiul si mi s-a parut orasul perfect pentru o poveste cu printi si printese. Casute mici si colorate, cu ochi care te priveau de sus, de sub acoperis, cu stradute inguste, pietruite, pasaje ascunse, copii zburdalnici. Aici am regasit atmosfera boema si dragalasa a povestilor cu printese din copilarie. Poate peste ani, imi voi aduce si printul sa-i arat locul care mi-a amintit de noi, noi cei din vis.

[rockyou id=78122707&w=450&h=336]

visul.

“Nemuritorul din tine este constient de atemporalitatea vietii; si stie ca ziua de ieri nu este decat amintirea zilei de azi, iar ziua de maine visul zilei de azi.”
Kahlil Gibran

In ultima perioada, deoarece am foarte mult timp liber, m-am apucat sa explorez biblioteca parintilor mei [biblioteca din aceea clasica, de sufragerie, plina de carti si de bibelouri]. De cand eram copil eram uimita de cate carti sunt la noi in casa [mai ales ca mama mea a lucrat pentru multi ani intr-o librarie] si ma gandeam ca nu o sa le pot citi pe toate niciodata. Romane de dragoste, de aventuri, carti istorice [pasiunea tatalui meu], literatura pentru copii, critica literara, carti de poezii si multe, multe altele. Unele dintre ele mi-au imbogatit copilaria – [Ciresarii, Legendele Olimpului, Povesti nemuritoare fiind doar cateva exemple], altele m-au insotit de-a lungul liceului sau facultatii [cum se face ca in facultate niciodata nu gaseam ce mi-ar fi trebuit in biblioteca de acasa].

Revenind, va spuneam ca recent m-am apucat sa caut carti pe care nu le-am citit. Una dintre ele care mi-a atras atentia si am si citit-o a fost Visul [Le Rêve] a lui Emile Zola. O carte subtirica, de cateva pagini, s-a dovedit a fi o adevarata bijuterie literara, cu parfum de viorele si forma de povesti cu zane si Feti-Frumosi. O glorificare a muncii simple, a unei vieti simple, a virtutii sufletesti, romanul iti daruieste un vis [de dragoste si fericire] al unei fete frumoase, vis care intr-un final devine realitate, cerand in schimb sacrificiul suprem. Totul incepe in vis si se termina in vis. Precum Angelique, Zola creeaza o broderie de neasemuita frumusete, plina de stil si originalitate specifica epocii in care a trait.

Promit sa revin curand cu noutati. Pana atunci, ma duc sa visez cu ochii deschisi.